Box of buttons

Destiny

2011-12-26T20:07:00.001+02:00

Majestate, îți doresc liniște pe planete albastră pe care domnești de exact 10 luni. Îmi lipsești...

nowhere man

2011-11-18T22:21:00.001+02:00

Eu nu pot să-ți spun nimic. Cel mai mult îmi doresc să te întorci... Și în rest ai grijă ce faci cu planeta Micului Prinț!

Sunt tânăr, Doamnă

2011-11-12T14:25:00.001+02:00

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am așezat destul

ca să pricep căderea din somn spre echilibru,

dar bulgari de lumina dac-aș mânca, sătul

nu m-aș încape încă în pielea mea de tigru.

C de la cheie

2011-10-23T23:33:00.000+03:00

- Dacă închizi cu cheia nu se mai aud sunetele?
- Da! Brioșele se mănâncă în șoaptă.

3.0 text

2011-10-13T23:57:00.000+03:00

La tine sau S. eu dansez la bară acum :-))/ Ia o apă... două :-)/ Ai fost apelat de R pe 01.02.2011 la 13:19/ A trecut! Mulțumesc O/ Am ajuns la foto! Să mă las pe mâna lor liniștit nu? ... am fost certat pt și am zis că e ideea ta așa că asta e./ Vin pe la 19 s-ajungă la toată lumea vă rog! ;-)/ Invidioși... frustrați!/ Just do it! :-))/ Cam ce să scriu?... am creierul blocat de transhumanță/ Save me!/ Dormi de pe-acum și ai grijă de bagaje./ Am uitat! Să dai o poză să văd cum arată să nu am șoc/ Nu-ți poți închipui cât de minunat mă simt când primesc mesaje de astea de la tine./ Zi-i să te lase la Ceahlău și eu te sun peste 15 min./ Ajung la tine în 5 min./ Frumușelu, eu vin într-o oră. Mai reziști?/ Mă vrei?/ Pornesc acum. Bine?/ E totul ok. Mă culc./ Am vorbit cu L acum, te roagă să ajungi până la 08:40./ În natură, desigur!/ Contrapupat!/ Nu știu. Îmi vine să mă urc pe pereți :-(/ Mulțumesc! Și așa au început visele eroice :-)/ Da, să vorbești peste tot de mine :-)/ Noapte bună, suflet drag!/ Te sun la 3./ Am sunat-o, nu a răspuns, probabil e prea devreme./ Să vin?/ Da! Te aștept!/ Și dorul nu-mi trece/ Ți-am scris pe f te rog să mă ierți, dar ai să-nțelegi imediat./ Recepționat. Ți-am răspuns. Sms abia acum a intrat.../ Și a venit! Să bem zic :-))/

Săptămânale

2011-10-04T10:08:00.001+03:00

Săptămânale
Răzvan Constantinescu: Să scrii un apel coerent și argumentat e mai greu decât să întri în parlament
Într-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, văzând pe Descartes mâncând trufandale, îi zise în batjocură:
- Cum, și filozofii mănâncă lucruri atât de bune?
- De ce nu? - îi răspunse R. Descartes - îți închipui poate că natura a creat lucruri delicioase numai pentru proști?
O zi din viața unui medic

Doamna Elena Cuza - Un destin pentru România

2011-09-07T13:19:00.000+03:00

Muzeul de Istorie al Moldovei - Muzeul Unirii

împreună cu muzeele și instituțiile partenere

vă invită la vernisajul expoziției

”Doamna Elena Cuza - un destin pentru România”

joi, 8 septembrie 2011, ora 10,

Muzeul Unirii Iași

str. Al. Lăpușneanu Nr. 14

Cu Razvan Constantinescu despre, despre...

2011-08-23T21:47:00.002+03:00

Razvan Constantinescu: ”Eu cred că în meseria noastră calitățile sufletești ale medicului sunt mai importante decât cunoștințele medicale de tip enciclopedic: o boală rară, un medicament sau doza care trebuie administrată le găsești într-un minut pe internet, dar entuziasmul, compasiunea, blândețea, amabilitatea nu sunt disponibile pe web.”

http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=2654

anuale

2011-08-15T22:12:00.003+03:00

Pentru a nu ştiu câta oară, am încercat să-mi domesticesc gândurile şi să-mi fac ordine în idei. Am lucrat, asta ar însemna că am zăcut pe covor, în faţa uşii de la balcon, cu un ceai în braţe, pândind seninul. Am încercat. Nu înseamnă că am şi reuşit mare lucru.

Şi s-a făcut un an. Nu-mi place să contorizez, dar observ că, de la o vreme, o fac fără să vreau. Poate pentru că deja percep timpul ca pe un fel de numărătoare inversă? Un soi de teamă mai mult sau mai puţin conştientă că sunt atâtea pe care nu le-am făcut şi nu o să apuc? Am încercat să fac o listă cu toate cărţile pe care le-aş vrea, o imaginară înşiruire de titluri cu care m-am intersectat în ultimele săptămâni şi care mi-au rămas în minte într-un fel sau altul. Dar am renunţat. Pentru că sunt prea multe. Şi iar nu e momentul... Acum un an, când nu credeam că voi reuşi vreodată anumite lucruri, când lumea mea era prea mică şi nu ştiam să sper mai deloc, ades, îmi repetam o dorinţă: când o să am destui bani, o să cumpăr multe -multe cărţi. Şi încă n-am scăpat de tot de dorinţa asta…

Poţi să te lupţi cu un sistem? Merită să te lupţi cu un sistem? Asta ma întreb de câteva săptămâni. Şi e paradoxal: pe bloguri, pe forumuri, pe site-urile ziarelor, la piaţă, la crâşmă, în staţia de tramvai, după blocuri, toată lumea se plânge, toată lumea admite că sistemul ăsta nu e în regulă, e murdar, e haotic. Totuşi, nimeni nu face nimic. Revolta lor se naşte şi moare pe blog, pe forum, după bloc... Zilnic, acelaşi ciclu reluat la infinit. Nimic nu se schimbă. Nu le place, dar se complac. Zicea cineva, zilele trecute, că e nevoie de acele gesturi mărunte care să scoată la iveală omenia din noi, superioritatea speciei, gesturile care mai apoi ar compune ceea ce cu nejustificat dispreţ numim (noi, românii) atitudinde civică. Dar cine să facă gesturile astea? Providenţa... După asta se pare că ne-am ghidat întotdeauna.

Şi, atunci, ce îţi rămâne de făcut? Să te aliniezi, să înveţi indiferenţa. Şi egoismul. Sau să pleci.

Mă uit cu jind la calendar şi aş vrea ca luna asta şi cea care vine să nu se termine, copilăros vis. Va trebui să aştept încă un an lumina asta calmă.

Din diverse motive, mi-am rătăcit un pic exerciţiul gândurilor lăsate să zburde. Aici sau în altă parte. De vină sunt şi proiectele total opuse care trag de mine. Unele pentru suflet. Inevitabil, sunt momente în care le neglijezi pe unele în favoarea altora.

Un mail. Sunetul sec care anunţă că cineva mi-a aruncat un plic în virtuala căsuţă poştală sparge liniştea.

Mi-e dor de ducă. Şi de departe mi-e dor. Patru pereţi sunt uneori prea mult, nu ai nevoie de atâţia.

Săptămânale

2011-07-28T20:41:00.006+03:00

Descoperiţi Grădina Carpaţilor!
„Sînt doctor docent, embriolog şi teratolog, am lucrat în domeniul medicinei experimentale teoretice. Sînt membru al Academiei de Ştiinţe Medicale“, aşa începe istoria lui Ştefan Şandor.
Blue Eyes Cryin’ in the Rain este piesa care, în 1975, l-a transformat pe Willie Nelson într-un interpret de succes, după ce fusese deja recunoscut ca autor al unor hituri ale lui Elvis Presley sau Patsy Cline. Blue Eyes era, însă, o piesă veche – avea 30 de ani când a cântat-o Nelson – dar succes real a înregistrat abia în versiunea rebelului country.
“Singurul tiran pe care îl voi urma este vocea calmă, blândă din mine.” (Mahatma Gandhi)
Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie

Bleumarin

2011-07-12T00:50:00.001+03:00

Inconştient, cred că mereu am tânjit după un suflet care să nu-mi ceară să mă explic, care să nu vrea să îmi ştie trecutul, să mă accepte aşa cum sunt. Lânga el şi atât. Să ţină companie tăcerii mele, să mă ia de mână şi să mă plimbe pe străzi fără nume, să-mi sărute nedumerirea din mers, să-şi afunde obrazul în mine, să nu mă întrebe de ce, să fie de acord că uneori cuvintele sunt în plus, să creadă că o să mă întorc, fără să mă întrebe când, să îmi mângâie tristeţile şi să aibă răbdare să îmi treacă, să mă lase să îi ating ochii cu un zâmbet care taie mărunt distanţa... Şi e o dimineață de marți în care îmi doresc să fiu în altă parte. Undeva cu muzica alunecând uşor şi un sărut pe gleznă... Şi nu pot decât să ies la geam, să privesc luminiţele în spatele cărora se petrec atâtea poveşti nespuse, să trag cu sete dintr-o ţigară imaginară şi să mă întreb unde începe şi unde se termină totul. Sau cum visele devin realitate.

Prea târziu

2011-06-27T22:53:00.000+03:00

Un film rusesc excepțional regizat de Zvyagintsev. Un tată se întoarce după 12 ani la copiii săi. Acest film mi-a reîntărit convingerea că iubirea este totul. Și mai ales, în toate există un prea târziu!

Cds 3

2011-06-24T19:54:00.003+03:00

Memorabile

2011-06-22T13:17:00.001+03:00

note to self: hey, kiddo, keep your head in the clouds...

(…) se prea poate să fi existat și pacienți care-și umpleau timpul orelor de odihnă cu vreo preocupare intelectuală serioasă, cu vreun studiu folositor, dacă nu pentru altceva, atunci măcar ca să păstreze o legatură cu viața de-acolo, de jos, sau să dea timpului oarecare greutate și adâncime, pentru a nu fi doar timp pur și nimic mai mult.

Căci tot interesul pe care îl simți pentru moarte și boală nu este decât o formă a interesului pentru viață, după cum o dovedește de altfel învățătura umanistă despre medicină, care se adresează vieții și morții într-o latinească atât de curtenitoare și nu este decât o varietate a acestei unice, mari și aprige preocupări căreia vreau, cu toată dragostea mea, să-i spun pe nume: este copilul răsfățat al vieții, este omul, situația și poziția lui…

sentimentul incapacității de a mai deosebi pe “încă” de “iarăși”- iar acest amestec, această estompare produceau atemporalele “totdeauna” și “veșnic”.

În adevăr, moartea noastră este mai mult treaba celor care supraviețuiesc decât a noastră înșine; și indiferent dacă ne amintim sau nu, pentru moment, această vorbă a unui înțelept ironic rămâne valabilă în orice caz pentru suflet: atât timp cât suntem noi, nu este moatea, iar când este moartea, nu mai suntem noi; prin urmare, între moarte și noi nu dăinuiește niciun raport real, ea este un lucru care nu ne privește deloc pe noi, ci cel mult lumea și natura, și din cauza aceasta toate fapturile o privesc cu o mare liniște, cu indiferență, cu lipsă de răspundere și nevinovăție egoistă.

Thomas Mann - Muntele vrăjit

Săptămânale

2011-06-20T12:53:00.001+03:00

Sculptorul de creiere - Leon Danaila "Nu-i totul să operezi mult, ci să scoți un om valid, capabil să muncească"
Mălaimare - ”N-aș fi putut fi actor dacă nu mă nășteam acolo, n-aș fi putut fi ceea ce sunt dacă nu creșteam acolo, n-aș fi putut gândi cum gândesc dacă nu începeam să descopar lumea acolo.”
”În primul rând reproşez românului starea de apatie. În al doilea rând starea de milă pentru el şi umilă faţă de alţii. Adică o stare supra-egoistă de milă pentru persoana lui” - Dan Iordăchescu
”Telefonul mobil e cancerigen. Până şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a admis că vorbitul la telefon poate cauza tumori pe creier. Încă un motiv să nu răspunzi când te sună şeful, soacra sau vreo altă persoană dragă. (M. M.)”
Marius Manole - Ce să fac să-mi vând sufletul?
Popor de ”cretini normali” sau de ”cretini profunzi” - aici
Sunt cetățean al unei foste țări - Cineva mi-a reproşat ieri că nu-i recunosc lui Băsescu măcar meritul de a fi realizat reforma administrativă. Da, i-l recunosc. Chiar şi meritul de a fi reformat sănătatea. Am alergat, duminică, jumătate din judeţul Prahova să găsesc o singură farmacie deschisă. Spitalele zonale au dispărut şi ele împreună cu medicii de comună şi cu moaşele care ştiau să lege un buric de nou-născut. Cele 300 de spitale desfiinţate sunt doar partea cuantificabilă a reformei băsiste din sănătate.
Summertime Blues cu Eddie Cochran, înregistrată prima oară în 1958, a ajuns poate cea mai influentă piesă rockabilly din istorie. E pe locul 77 în topul 100 Greatest Guitar Tracks şi pe locul 73 în Rolling Stone’s 500 Greatest Songs of All Time.

Camera 206

2011-06-18T02:25:00.005+03:00

Dacă mă gândesc la Piatra ca la o scenă dintr-un film ar începe cu coborârea din maşină. Trec un pod. Apoi la dreapta până la prima intersecţie... Acolo mă opresc. Era început de aprilie şi eu aveam o geantă pe umăr şi o carte în braţe.

Aveam emoţii ca înainte de examenul de licenţă şi singurul lucru la care mă gândeam e că trebuia să-mi stăpânesc lacrimile înainte să îl văd. În cele 20 de minute de aşteptare am băut o apă şi am citit doar o pagină din cartea a cărei recenzie nu am scris-o nici astăzi. Am socializat cu un bătrân profesor de istorie şi m-am plimbat ca nebuna, încercând să mă stăpânesc.

Era la fel de fermecător pe cât mi-l imaginasem, cu râsul acela care umple o încăpere întreagă şi ochi albaştri blânzi. Avea acel ceva pentru care îl îndrăgeau instantaneu toţi oamenii cu care se împrietenea, un soi de lipsă de încrâncenare şi tandreţe faţă de celălalt.

Stăm amândoi la restaurantul unui hotel aflat pe o stradă în pantă, în plină primăvară, el în dreapta mea. Pe masă, o sticlă de apă, două espresso și un pachet de Marlboro. Fumează liniştit. Eu mănânc cartofi natur, salată de roşii şi pulpe de pui pe grătar. El ciorbă, cartofi prăjiţi, ceafă pe grătar şi salată de varză. Dumic încet, ca să mă bucur pe deplin de gust. Şi mă gândesc ca aşa e şi într-o relaţie de amor – alegi. Îl alegi în fiecare zi.

Îi zic că am de scris, că mă văd peste 2 săptămâni cu A. S. Mă întreabă cam cu cât se plăteşte un PR... Îi răspund că nu ştiu şi că nu am luat niciodată bani pentru asta... Stăm cot în cot şi zâmbim complice. El râde că mi-am uitat ochelarii în cameră. ”Ai tu ochi şi pentru mine!”, exclam şi apoi râd.

Eu tac, el vorbește - despre orașul acesta, despre nori, despre muzică... Îmi mai zice că nu-mi folosește la nimic ceea ce am învățat, iar eu completez că, probabil, nici ceea ce nu am învățat încă... Râde ca un copil, trăgându-și intenționat colțurile gurii în jos. În lift îl țin de mână fiindcă mi-e frică să nu îl pierd. Pentru că am pierdut de foarte multe ori, încă de foarte tânără, fac lucruri pe care alții nu le înțeleg decât greu sau niciodată...

Stă într-un cot și ne privim în ochi de foarte aproape... ”Ești ca-n vis!”îi spun. ”Asta sună ca: ești un coșmar!”.
Abia acolo am învăţat ce înseamnă să te bucuri de moment şi de persoana de lângă tine, şi că uneori e bine să laşi lucrurile să se întâmple. Să împărtăşesc ritualul matinal, ceaşca de cafea, îmbrăţisările din noapte, patul pentru o singură persoană – pentru că doar ele contează „acum, aici”. Acolo am aflat că ne plac brioşele, dezbaterile.

Constatări

2011-06-13T21:49:00.002+03:00

Rămâne mirosul tău impregnat în pielea mea. Rămân senzațiile atingerii care și după ore lungi scurse, mă fac să tresar. Rămân vibrațiile cuvintelor tale.
Rămân jocurile palmelor, chicotitul în beznă, timpul care se încăpățânează să treacă, senzația de ciudat și totuși confortabil.
Rămân tăcerile lungi, privitul pe furiș, părul meu strâns în palma ta, diminețile târzii, privirile albastre, drumul prin noapte, sărutul de adio și rămâi cu mine.
Rămân toate pe trupul meu, în sufletul meu… Vis.

Decalogul lui Paler

2011-06-12T08:34:00.000+03:00

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

“ Viața însăși e o stare de tranzit între naștere și moarte… un peron unde te zbați să ocupi un loc într-un tren… ești fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră, altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar, alții nu reușesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aștepte următorul tren. Și fiecare uită, poate, un singur lucru: că trenurile astea nu duc nicăieri. Cel care a ocupat un loc la fereastra este, fără să știe, egal cu cel care stă în picioare pe culoar și cu cel care vine abia cu următorul tren… în cele din urma se vor întâlni toți undeva, într-un deșert, unde chiar sinele se transforma în nisip… În loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, își dau ghionturi…” Viața pe un peron

Tango

2011-06-09T22:27:00.000+03:00

"Minciuna", un tango românesc compus în 1931.

....

2011-06-05T22:20:00.001+03:00

- Bonjour!
- Bună!
- Ce faci, dom'le, ai dispărut şi n-ai mai dat nici un semn!
- Deh, dispar așa din vreme în vreme. Dar eu încă nu știu cu cine vorbesc...
- Ți-ai uitat bărbatul?
- Așa-s eu. Uit adesea că-s măritată. Hehee, cum ai dat de mine??
- Am trecut prin redacție, am vrut să văd dacă mai trăieşti şi... aflu că ţi-ai luat zborul. Aud că eşti la Iași.
- Auzi bine...
- Şi ce faci acolo???
- Caut cai verzi pe pereţi albaștri.
- Da?? Ăia din Bucureşti nu mai erau buni? Sau nu mai erau verzi?!
- Oarecum.
- Sper că nu te deranjez...
- Nu, stai liniştit. Doar că m-ai surprins.
- Păi dacă tu dispari, nu laşi adresă, nimic! De fapt, tu mereu ai făcut schimbări din astea drastice. Ceva s-o fi întâmplat, las' că ştiu eu, dar nu spui. Încă.
- Eh...
- Nu vrei să vorbeşti. Biiineee. Pe aici când vii?
- Nu ştiu. Promit să dau un semn când sunt în gară.
- Sper. Mi-era dor să stau la o vorbă cu tine. Sau poate te întorci de tot?? Hm?
- Nuuu, la ce să mă întorc? Ce mai e pe acolo?
- Eheee, ce să fie mi-am deschis studio foto.
- Felicitări!
- Să te uiți pe site! Nu ai primit mass-urile pe YM?!
- Mda. Nu prea mai stau online...
- Nu prea pari în apele tale...
- Nu par? Nu sunt.
- Te-am prins într-o pasă proastă.
- Mda, trebuie să mă gândesc bine când a fost ultima pasă bună. În fine...
- Hai, mă, tu eşti o luptătoare...
- Mă laşi cu textele astea? Toţi îmi zic la fel, dar nimeni nu se gândeşte că am obosit... şi am greşit, pe ici-pe colo. Greşelile te obosesc, să ştii.
- Păi, lasă, că te mai sun, nu scapi aşa uşor.
- Ok.
- Pa pa.
- Pa.

Săptămânale

2011-06-05T00:49:00.003+03:00

Stau în capul meu şi mă uit la lume. Şi spun ce se vede de la mine din cap prin fereastra de la bucătărie. Şi din când în când mă întreb dacă e oare mai mişto să-ţi închei zilele reglându-ţi relaţia cu lumea asa cum o face un contabil atunci când calculează „intrările" şi „ieşirile" dintr-o firmă... Steinhardt avea dreptate când spunea că diavolul este un contabil. Existenţa noastră e o glumă. În primul rând trăim, şi de-aici toate problemele... Şi, trăind în interiorul comunităţii, apare tentaţia integrării şi reflexul mimetic. Şi poţi aluneca foarte uşor în ficţiunea propusă de celălalt. Ajungi la conformism şi, intrând în rândul lumii, dispari. - Cristi Puiu
Ce ironic să nu închei socotelile în noaptea asta. Amânarea e un concept al ironiei pentru mine. Şi deodată în minte îmi sare un alt gând. Dacă toate astea nu sunt decât un alt semn? Îmi dau seama că nu vreau să arunc potcoava. Nu vreau să neg tot ce-am făcut, nu vreau să condamn o parte din mine, nu vreau să judec anii în care nu am ştiut să fac lucrurile mai bine. Las potcoava pe o masă din plastic, alături, hotărâtă să rămână acolo pentru totdeauna. Renunţ la ea cu blândeţe, mă ridic şi merg să dorm. - Reformatarea minții mele
Nu ştiu să-ţi spun acum ce e rău şi ce e bine. Sunt prea prinsă în lumea aceasta, a oamenilor mari. Şi dacă aş încerca să îţi îndrug ceva, sigur aş spune o mare prostie. Dar îţi promit că te voi asculta. Că voi deveni elevul tău cel mai sârguincios şi îţi voi sorbi toate poveştile. Şi poate că, la un moment dat, ai să mă reînveţi să visez şi să înţeleg că tot ceea ce fac trebuie să fac doar pentru tine şi pentru toţi cei ca tine. - Îmi cer iertare
Taking me away

Silence

2011-06-02T00:12:00.004+03:00

Am împietrit. Nu îmi mai găsesc cuvintele. Nu mai am chef de nimeni și de nimic. Tac cu zilele în timp ce alții vorbesc mult și fără rost (cred eu), se pisicesc, urlă, vociferează...

Mi-e teamă pentru că nu știu dacă mai am răbdarea necesară să mă mai zbat, să mai înfrunt neputința, deznădejdea, pentru sacrificiile pe care le voi face, pentru neîmplinirile, eșecurile de orice tip care s-au adunat, pentru tăcerea în care m-am complăcut amar de ani…pentru faptul că nu sunt atât de puternică precum am sperat… pentru un drum nou pe care sunt incapabilă să pășesc…

Săptămânale

2011-05-28T20:17:00.004+03:00

Ziua de azi e un dar. Să dăruim şi noi ceva înapoi, corect? Mereu mi se spune “mai ai timp”. Nu ştii niciodată cât mai ai. De aceea cel mai bine e să profiţi la maximum de ce ai acum. Niciodată nu poţi să fii sigur pe ceva… Eu sunt o persoană care are foarte multe planuri, vise şi ambiţii. Niciunul nu a ieşit aşa cum l-am plănuit. A ieşit mult mai bine. E foarte frumos că poţi să fii arhitectul proprieiăvieţi, dar e ca şi cum ai picta legat la ochi. Nu ştii ce iese. Tu pictezi şi apoi te uiţi ce-a ieşit, ce n-a ieşit. Destinul exista. Dar ţi-l faci singur. La fel şi cu norocul.
Cai, Alifantis, Fănuș.
Sever nu înseamnă a fi rău, înseamnă că nota pe care o dai reflectă aprecierea corectă a studentului la momentul respectiv. (...) A crede că ajungi specialist, indiferent în ce, că e vorba de arhitectură, medicină, în computere, aşa într-o veselie totală şi fără muncă şi fără chin înseamnă că nu eşti de pe pământul acesta. - Alexandru Andrieș
Niște răspunsuri

Săptămânale

2011-05-18T13:25:00.011+03:00

”Aş retipări "Gramatica greşelilor”, de Iorgu Iordan. O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă.
Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect. O nepăsare de genul "lasă-i p-ăştia să vorbească… ne uităm în gura lor? Nişte babalîci depăşiţi, o generaţie expirată. Poate aşa şi e. Dar pînă să expire ei, îi inspiră pe alţii…” un interviu cu Ileana Vulpescu
14 mai 2011 - 30 de ani de la unicul zbor al unui român în spațiul cosmic – Dumitru Prunariu.
VIP-ul săptămânii cu Prințesa Mariana Sturdza
”- Ei, ce v-a plăcut mai mult săptămîna asta, nunta lui Kate cu William, sau beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea?” - un articol de Matei Vișniec
Same old blues

Cds 2

2011-05-17T21:45:00.000+03:00

Săptămânale

2011-05-10T23:31:00.000+03:00

De ce sunt viorile Stradivarius cele mai bune din lume?
Let it be - The Beatles: presa vremii scria că "The Beatles are like sex. When they're good, they're really good. And when they're bad, they're still pretty good".
Istoria altfel
Confidențe - Andre Rieu
Oameni frumoși

Distorsiuni

2011-05-09T20:33:00.000+03:00

Ionel Onofraș vă invită la expoziția de fotografie

Distorsiuni,

curator: lect. univ. dr. Eugen Moritz

vă așteptăm la vernisaj marți, 10 mai 2011, ora 18:00

la Maitresse Maison Store

Str. Samuil Micu Nr. 4 Cluj Napoca

galeria este deschisă între orele 10:00 și 18:00

un eveniment susținut și găzduit de Maitresse Maison Store

Despre un pitic

2011-05-06T11:38:00.003+03:00

A fost odată un pitic căruia îi plăcea să deseneze zâmbete. Nu știa să adune nimic pentru el, nu știa să spună nu, nu știa să folosească programe avansate de supraviețuire, nu știa să le pună piedică altora nici să strige când îl doare și multe altele.

Și cum mergea el așa visător și zâmbitor, l-a întâlnit pe Pi. Pi mergea mereu fluierând, era mereu vesel, povestea la toata lumea ce a făcut și mai ales ce va mai face, nu avea nici o grija, dormea, mânca și râdea, dar asta nu-l oprea să vorbească oamenilor și animalelor despre viață, menire și cum să faci față greutăților vieții. Așa află piticul nostru că Pi și-a propus să salveze delfinii. Piticul pleacă optimist și începe să povestească celor pe care îi întâlnea despre Pi și despre cum salvează el delfinii.

Și tot vorbind și muncind ei așa într-o zi Pi îi spune:

- - Să știi că eu fac orice pentru galbeni!

- - Cum adică faci orice pentru galbeni?! Păi nu poți să faci orice pentru galbeni...

- - Ba da! Important este să obțin galbenii de care am nevoie. Delfinii... ce mai contează!

Piticul pleacă dezamăgit și nu reușește să înțeleagă cum Pi se poate folosi de niște delfini. Adică de ce el un Pitic se poate descurca fără să îi cotropească și să le ia de la gură altora, în timp ce Pi așa o mare personalitate nu poate să se descurce altfel. Apoi încet încet Pi a început să îi spună lucruri care pe Pitic l-au făcut să își dorească să nu îl fi întâlnit și mai ales să nu fi povestit altora despre delfini. Așa a aflat că X este un pămpălău, că atât timp cât tu atingi ceea ce îți dorești nu mai contează ce lași în urma ta, că să minți oricând și despre orice e firesc, că pisicile trebuiesc trase de coadă etc.

Drept urmare Piticul încet încet s-a retras din activitate rușinat și umilit. Piticul a decis de acum înainte să trăiască într-o carte, să nu mai dea galbeni altora, să nu se mai pună pe el pe locul 2, să zâmbească. Poate doar din când în când va mai dărui câte un zâmbet.

?!

2011-05-03T16:34:00.004+03:00

Cum se leagă șireturile promisiunilor părăsite?!

Blue

2011-05-01T20:00:00.006+03:00

combinări de zâmbete luate câte brioșe

Ultimul cuvânt

2011-04-30T20:55:00.000+03:00

O istoriară biografică redă următorul episod: matematicianul Charles Bossut zăcea pe patul de moarte înconjurat de membrii familiei, fără a răspunde la vreo întrebare.
În camera muribundului a intrat un prieten intim al său. Când i s-a explicat starea bolnavului, acesta a spus:
- Așteptați, o să vorbească îndată. Și se apropie de patul de suferință al prietenului, șoptindu-i:
- Cât fac 12 la pătrat?
- 144! răspunse matematicianul; acesta a fost ultimul său cuvânt.

Perfect Day

2011-04-26T16:50:00.002+03:00

Visez. Trăiesc. Visez ceea ce trăiesc sau trăiesc ceea ce visez?!

Săptămânale

2011-04-24T18:59:00.002+03:00

Ion Lucian: "Dumnezeu şi-a pierdut ochelarii"
In The Light
Bucătarul mitropolitului
Doamna teatrului românesc
„Sunt persoane care se află pe lume nu ca nişte obiecte, ca să zicem aşa, ci ca nişte picăţele sau mici pete străine pe un obiect. Stau mereu în acelaşi loc, cu capul în aceeaşi poziţie, încât eşti gata-gata să le iei drept mobilier“ GOGOL, Suflete moarte

la le le

2011-04-21T21:11:00.003+03:00

o întâmplare înfășurată într-un mister înfășurat într-o enigmă

Distorsiuni

2011-04-17T20:22:00.002+03:00

miercuri. 20 aprilie 2011. ora 18. Moldova Mall. Iaşi. Ionel Onofraş.

expoziţie de fotografie.

:-)

2011-04-15T10:25:00.003+03:00

Cineva îmi poartă zâmbetele.

I'm singing in the rain

Le Petit Prince

2011-04-13T20:03:00.001+03:00

‎"Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată:"Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face colecţie de fluturi?" Ci întreabă:" Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?" Numai atunci cred că îl cunosc. Dacă le spui oamenilor mari:"Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş"...ei nu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spui:"Am văzut o casă care costă o sută de mii de franci. "Ce frumoasă e!", vor exclama atunci.
Tot aşa, dacă le spui:"Drept mărturie că micul prinţ a existat într-adevăr stă şi faptul că era o fiinţă încântătoare, că râdea şi că-şi dorea o oaie. Când cineva îşi doreşte o oaie, e o mărturie că există", ei vor ridica din umeri şi vor socoti că nu eşti decât un copil! Dar dacă le spui:" Planeta de pe care venea micul prinţ e asteroidul B 612", atunci vă vor crede şi vă vor lăsa în pace cu întrebările lor. Aşa sunt ei. Nu le-o luaţi în nume de rău! Copiii trebuie să fie îngăduitori cu oamenii mari.
Fireşte însă că nouă, celor care ştim ce înseamnă viaţa, puţin ne pasă de cifre! Mi-ar fi plăcut şi mie să încep această povestire-n felul basmelor. Mi-ar fi plăcut să spun aşa:" A fost odată un mic prinţ, care trăia pe o planetă doar cu puţin mai mare decât el şi care simţea nevoia unui prieten..." Astfel, acelora care ştiu ce înseamnă viaţa, totul le-ar fi părut cu mult mai plin de adevăr.
Căci mie nu-mi place să-mi citească nimeni cartea în chip uşuratic. O mare amărăciune mă cuprinde în timp ce povestesc aceste amintiri. Sunt şase ani de când prietenul meu, luându-şi oaia, a plecat. Dacă încerc să-l zugrăvesc aici, e pentru că nu vreau să-l uit. E lucru trist să uiţi un prieten. Şi s-ar putea să ajung asemenea oamenilor mari, care nu se mai gândesc decât la cifre."

Pour femme by dorinnegrau

2011-04-10T16:48:00.001+03:00

11 aprilie. ora 19. Cafepedia. Bucureşti. Pour femme.

dorin negrau.

...

2011-04-09T11:56:00.000+03:00

‎"Trebuie să fi iubit viaţa până la demenţă pentru a o găsi superfluă, iar pentru oameni să fi suferit până la delir, pentru a-i găsi inexistenţi. Lumina a devenit un spaţiu pentru bestii, sufletele delicate nu mai pot respira decât noaptea..." (Emil Cioran)

Săptămânale

2011-04-07T20:18:00.000+03:00

“Problema celor mai mulţi dintre noi nu este că îşi setează ţeluri prea sus şi nu reuşesc să le atingă, ci că şi le setează prea jos şi le ating”.
Q/A
Un interviu
Mai departe

Stănescu. Nichita Stănescu

2011-03-31T06:38:00.001+03:00

Astăzi e ziua lui. Ziua lui Nichita Stănescu.

:-)

2011-03-30T12:39:00.001+03:00

"Poţi avea tot ce îţi doreşti în viaţă dacă ajuţi suficiente persoane să obţină ceea ce vor." (Zig Ziglar)

If

2011-03-24T08:17:00.000+02:00

Război în imagini

2011-03-22T21:01:00.001+02:00

Florin Ghioca. vineri. 25 martie. ora 18:45. Cluj. Str. Sindicatelor. Nr. 7. Clădirea Pedagogică. workshop de fotografie.

Je l'aime à mourir

2011-03-19T14:10:00.000+02:00

Săptămânale

2011-03-15T13:10:00.000+02:00

Constantin Noica şi Matematica
Un interviu
I won`t back down
Viaţa aşa cum este ea

Copacul Universal

2011-03-10T11:54:00.000+02:00

vineri. ora 19. Maitresse Maison Store. vernisaj. expoziţie. Copacul Universal. Daniel Tufiş.

Pour femme by Dorin Negrau

2011-03-01T01:00:00.004+02:00

Primăvara începe cu Pour Femme by dorin negrau la The Ark, str. Uranus 150 București sect. 5. Vernisajul are loc pe 02.03.2011 la ora 18:00.

Şah

2011-02-19T20:31:00.000+02:00

My hat story - continuă la Suceava

2011-02-15T20:17:00.001+02:00

Alexandra Paşca Photography şi Clubul Artelor Vizuale Suceava vă invită joi, 17 februarie, ora 18.00 la vernisajul expoziţiei "My hat story"

2 minute din viaţa voastră

2011-02-12T00:29:00.000+02:00

Melania Medeleanu şi-a propus ca 200 de copii din familii modeste să aibă parte de cadrul optim în care să-şi facă temele. Pentru asta trebuie să câştige proiectul înscris în concurs. Pentru asta dăm clik pe link-ul de mai jos, ne facem cont în "Ţara lui Andrei" şi votăm proiectul " Nu mă tem de teme". De acord?

http://www.taraluiandrei.ro/orasul-tau/proiecte/nu-ma-tem-de-teme_632.html

Săptămânale

2011-02-09T15:25:00.000+02:00

Despre creativitate
O fotografie
Un interviu
De pus şi în urechile altora

Visions - Alex Csiki la Iaşi

2011-01-29T01:04:00.001+02:00

În perioada 1 - 12 februarie la Moldova Mall va fi deschisă expoziţia "Visions".

Vernisajul va avea loc marţi, 1 februarie, de la ora 19.00

Săptămânale

2011-01-28T13:32:00.000+02:00

CDS 1

2011-01-23T13:12:00.001+02:00

Pff: Printre altele anul acesta mi-am propus să citesc câte o carte pe săptămână. Cele care îmi plac cel mai mult vor sfârși a fi recomandate aici fără prea multe cuvinte.

KENYA – la Arad

2011-01-19T14:16:00.003+02:00

La Arad, vernisajul va avea loc pe 22 ianuare în prezenţa fotografului la Tribuna Cafe, Str. Mihai Eminescu Nr. 39 (colţ cu strada Episcopiei).

"Violon d'Ingres"

2011-01-15T18:46:00.000+02:00

Fiecare om are ascunsă cu grijă într-un colţ al sufletului o pasiune, o înclinare pentru ceva ce stă de obicei în afara îndeletnicirii lui obişnuite. Marele pictor Ingres, de exemplu, iubea cu pasiune nu numai pictura, ci şi muzica. În rarele clipe de răgaz se ascundea cu grijă de ochii indiscreţi şi cânta la vioară. Faptul a creat termenul de "violon d'Ingres", desemnând o ocupaţie preferată. Pentru Petru cel Mare ceasornicăria era pasiunea cea mare; Dimitrie Cantemir avea drept "violon d'Ingres" un microscop (primul în Ţara Românească) în care ceasuri întregi privea cu pasiune.

Codul de etică al amerindienilor

2011-01-08T19:32:00.000+02:00

1. Trezeşte-te împreună cu Soarele şi fă-ţi rugăciunea. Roagă-te singur. Roagă-te des. Marele Spirit te va asculta, trebuie doar să-i vorbeşti.

2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignoranţa, Înşelătoria, Mânia, Invidia/Gelozia şi Lăcomia, acestea izvorăsc din înstrainarea Sufletului. Roagă-te pentru aceşti oameni, ca şi ei să-şi găsească îndrumarea.

3. Caută-te pe tine, prin tine. Nu lăsa ca alţii să-ţi impună pe ce cale să mergi. Este calea ta, şi tu mergi pe ea. Alţii pot să meargă eventual alături de tine, însă nimeni altcineva nu poate să traiască viaţa ta.

4. Poartă-te cu oaspeţii care îţi intră în casă cu multă consideraţie. Serveşte-le mâncarea cea mai buna, dă-le patul cel mai bun şi onorează-i cu bunăvoinţă şi respect.

5. Nu fura ceea ce nu este al tău, nici de la altă persoană, nici de la o comunitate, nici din natură. Daca nu ţi-a fost oferit sau dacă nu ai muncit pentru el, atunci nu-ţi aparţine.

6. Respectă toate lucrurile care se află pe acest pamant – toţi oamenii, fiinţele, toate plantele.

7. Onorează gândurile, dorinţele şi cuvintele oamenilor cu care intri în contact. Niciodată să nu întrerupi pe altul care vorbeşte, nici să nu râzi de el şi nici să nu îi copiezi comportamentul în batjocura. Permite fiecărui om dreptul la exprimare personală.

8. Nu vorbi niciodată de rău pe alţii. Energia răutăţii pe care o emiţi către Univers va veni înapoi către tine multiplicată.

9. Toţi oamenii fac greşeli. Şi toate greşelile pot fi iertate.

10. Gândurile rele produc îmbolnăvirea minţii, a trupului şi a spiritului. Practică Optimismul.

11. Natura nu este aici Pentru noi, ci este Parte din noi. Toţi facem parte din Familia Planetară.

12. Copiii sunt seminţele viitorului nostru. Plantează iubirea în inimile lor, şi udă această iubire cu înţelepciunea şi lecţiile vieţii. Copiii au nevoie de spaţiu ca să crească, asigură-le acest spaţiu.

13. Evită să răneşti inimile altora, fii conştient că rănind pe altul, otrava durerii se va întoarce înapoi la tine.

14. Fii cinstit întotdeauna. Corectitudinea este un test de Voinţă în acest Univers.

15. Păstrează-te echilibrat; sinele tău mental, sinele tău spiritual, sinele tău emoţional, sinele tău fizic, încearcă să le păstrezi puternice, pure şi sănătoase. Activitatea fizica dă forţă minţii. Bogăţia spirituală vindecă problemele emoţionale.

16. Ia decizii conştiente legate de cine intenţionezi să fii şi cum intenţionezi să reacţionezi. Asumă-ţi responsabilitatea pentru propriile acţiuni.

17. Respectă spaţiul personal al celorlalţi. Nu te atinge de proprietatea altora, în special de obiectele de cult religios. Aşa ceva este un lucru interzis.

18. Fii cinstit întâi cu tine însuţi. Nu poţi să îngrijeşti sau să ajuţi pe altul, dacă întâi nu te îngrijeşti şi te ajuţi pe tine însuţi.

19. Respectă alte credinţe religioase. Nu-ţi forţa credinţa ta asupra altora.

20. Împarte din ceea ce ai. Participă la lucrul de Caritate.

2010: închis pentru inventar

2011-01-01T01:51:00.008+02:00

Nu ştiu dacă e cel mai bun, dar a fost anul în care am atins cam tot ce mi-am propus. Anul ăsta am învăţat multe. Anul ăsta am fost mai puţin sălbatică, am lăsat garda jos şi am cunoscut mulţi oameni. Anul ăsta totul a fost un complicat talmeş-balmeş Dar cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost să renunţ până la urmă la orgolii şi să câştig astfel demnitate. Din anul ăsta îmi rămân: nişte oameni frumoşi, am văzut Istanbulul primăvara şi promit să mai merg. Mai întâi mi-am dat demisia şi am pornit într-o aventură emoţionantă care nu ştiam cum se va încheia. Deşi terminasem cu şcoala şi pentru o vreme am fost un plătitor serios de taxe, m-am apucat de medicină dar nu fără să îmi caut şi un loc de muncă. A funcţionat până în ziua în care au ajuns la concluzia că nu zâmbesc suficient. Cu banii câştigaţi am pus la cale o petrecere surpriză pentru un prieten.
Am descoperit-o pe Alexandrina. Am înţeles că nu sunt singura responsabilă de felul în care merge o relaţie. Am redescoperit statul în sala de lectură, cititul până la ore mici din noapte. Am scris după mult timp o scrisoare şi am căutat timbre potrivite. Promit să mai fac. Am încălcat câteva promisiuni. Am dezamăgit şi am fost dezamăgită. Am uitat şi am fost uitată. M-am lăsat în urmă de câteva ori. M-am angajat la propria reconstrucţie şi cu cât înaintez mai mult cu atât îmi dau seama că am făcut atât de puţine.

Nana Mouskouri - A place in my heart

Asculta mai multe audio pop

Litere

2010-12-27T02:01:00.002+02:00

Iesi un min pe hol./ Dormi?/Nu ai de ce, stai linistita./ Hol./Huh, what a day!:-(/ I'm on my way.../ Nu stiu ce crezi tu, dar ori nimeresti mereu cand am predare, ori judeci eronat. O sa incerc sa NU mai am nevoie, ca vad ca la reprosuri te pricepi ca toti ceilalti.:(/ "Daca singura scula de care dispui este un ciocan, ai tendinta sa vezi orice problema ca pe un cui" -din intelepciunea asiatica. Sarbatori Linistite!!! Cu respect, R.B./ Cred ca acum iti e mai simplu cu ulcelele, e Pastele totusi.../ Rezista, stiu ca e nasol si eu fac planton. Cozonac 25KM./ Romania! NB, copil... O sa fie totul oki doki! Inca o data iti foarte multumesc pentru rabdare si ajutor in drumul meu spre Mecca/ Dormi? ;-)/ Any news?/ Totul ok...?/ Ne descurcam noi, chiar si pe ud. Sper ca nu ti-am creat neplaceri.../ Somn usor! :-)/ Finnally home!! Neata!/ Nu-ti face griji, o fo mai fain decat cj! :-)/ Hey, it's ok!/ Ufff... Da, ai si sfoara, asa-i! :-) eu zic sa dormi un pic.../ Ai grija! Drum bun, noapte buna!/ Neata! Cum esti? Eu acu facui ochi, is la masa. Cum il cheama pe nenea ala batran de ieri?/ Noapte buna!/ Neata! Ai plecat?/ Te sun de la redactie, ok?/ Te-ai trezit? Neata!/ Crezi ca e ok daca o lasam pe maine? Mi-e cam rau si am dormit pana acum. :-(/ St. cel Mare./ Ai vrut sa zici cobor, nu? :-p/ Neata. Cum esti?/ Azi ai program intensiv de somn deci? :-P/ Mai bine. Dar am o zi mult mai grea si mai incarcata decat ieri. :-(/ What?? Ca ce chestie?/ Pai iesi, comanda un Dom Perignon'73 (an bun) si salata de calamari si caviar si apoi lasa-l sa plateasca. N-o sa recidiveze...;-)/ De ce nu ma mira??/ Am ajuns, a recuperat o multime! Noapte buna!/ Dap. Multzam./ Sunt la stefan cel mare./ Glumesc, acum am plecat. :-)/ Hihi, I know!/ Stefan cel maaaarreee!/ Ba nu, cica e gara de nord...:))/ Obor. Cobori?/ Momentan nu are intarziere./ Tot 14. :-)/ Stii unde ma gasesti...:-)/ Hehe. Vestea buna e ca am castigat un sfert de ora. Trenul pleaca la 19:17. Si inca una buna: e accelerat!:-)/ Semn. :-)/ Ok.:-)/ Sa le manannci cupla! ;-)/ Noapte buna! Take care!/ Zi-mi ca ti-ai luat liber luni-miercuri.../ Neatza! Dormi?/ Ok. Multzam./ Nu ai de ce sa te simti asa, e ok, ti-am mai zis.../ Hei, sunt la terasa din spate (prin dreapta Carturestilor) la masa in dreptul barului din curte./ Scuze pt amanare! Scadem un punct din cele adunate azi? :-)/ Zambesc usor. La suprafata. Dar un zambet adevarat e mai greu... cel putin acum. Dar incercarea si lista deschisa suna bine... Cine stie/ O sa pastrez mesajul asta :) Seara buna si tie! Caci linistita acum nu mai are cum sa fie dupa ce tot vorbim aici.../ Neata!Plecasi?/ Bravo! Ma bucur sa aud si vesti bune de pe strada ta!:-)/ Neata. Trezit...:-(/ Curaj si bafta! (c..ie);-)/ Da, sefa:p/ Nu e nici o magie. Nicu asteapta de si mai multa vreme sa ne vedem... :))/ Hello! Tu pleci maine pe undeva ziua?/ Am o rugaminte. Ia ruleta din sacosa de pe hol si da o masuratoare in living, din dreapta, pana dupa usa, unde incepe studioul. Lungime+latime. N-am baterie, da sms.Multam/ Esti ok?/ Back home? :-)/ Ete.. Stiam/i ca asa se va intampla, asa ca baga-ti mintile in cap. Nu e voie down./ Tu. Era intrebare./ C'mon. Vezi sa mai prinzi ratb./ eu as mai fi dus-o cum-necum, dar tu... :-))) hai drum bun! Din pacate, next train e la 07.30 personal. :-( la 10 si un pic esti la iasi. Take care!/ HEELP!! :-(/ Sarumana mult! Sper sa ma intorc sanatos si sa am bani pt suveniruri. :-)/ tot nu ti-a trecut? :-)))/ Nu, la ceai./ Sa speram intre 2 avioane/ Neata! Ceva mai bine, dar o tin in cui, sa-si revina./ L-am avut pe silence, aud doar sms-urile./ Si atunci de ce nu raspunzi la tel?/ Chill. You're overreacting!/ Si eu atunci de ce sunt parte a certurilor tale cu tine insati?/ Am ajuns la ai mei. Mama nu se simte bine./ He he. Banuiam eu. It looks like o sa am nevoie de ceva in cont.:-( din pacate./ Am ajuns ok, dar e groasa: astia mi-au retinut 100$ garantie la hotel. Mi-i dau ei inapoi, dar I'm out of cash:(/ Mai bine pe cardul meu, ca nu stiu unde e wu aici. Apropo, ma costa 1 euro/sms :(/ Multumim! Daca poti afla si ce credea el in general chestiile astea iti indica unde se greseste in comunicare sau ce a mers prost si a generat impresia gresita/ Istanbul. Ok. Nu te mai ingrijora atata, ca nu e cazul. :p/ Lucian sunt, pls raspunde!/ Ce oficiu era pana la urma?/ 13/ Mda, cu ghinion. :-(/ Dap. Cum a iesit? Adica la tine cum s-a vazut?/ Iti multumesc pentru ocazia asta. :-)/ Nu stiu. De ce?/ Cum esti?/In seara asta am castigat "Gold Award"/ Ok./ Kenya - the land of migrations ii zice. :-)/ Te sun eu, nu pot sa vb./ Sais who?/ Pai nu prea ai ce sa modifici e aiurea!/ Ce aiurea! :-(/ Tocmai am ratat un examen.../ ufff!! Nu e ok asa :-(/ Dar nu e ok. Nu asa. Nu cu pretul asta. :-(/ Neata! Ajuns-ai?/ L-am sunat pe R. Nici nu o sa-ti vina sa crezi.../ Imi revin...:-)/ 10 min intarziere/ Am aj in buc. Vb dupa ce incarc un pic bateria, ca pica./ ?? Ce a mai facut?? :-(/ ufff...ok./ Ai 100 ron la op1./ Iarta-ma pt mai devreme, dar astia sunt cu ochii pe mine si sunt nemultumiti de randament. Nu pot sa raman fara job in prag de sarbatori...:-(/ Te sun eu/ ?/ Aha. Adica lovite?/ Mda... pai ce sa zic. Asta este. :-(/ Habar n-am! cate sunt?/ 27/ Weird. F weird. Vb maine, le facem recensamantul./

Adoptă arta

2010-12-22T00:10:00.000+02:00

Pe 22 decembrie, ora 18:00 în holul hotelului Intercontinental sunteți așteptați la evenimentul Orfani adoptă arta. Evenimentul este pus la cale de un grup de voluntari.

Fondurile strânse din donații și vânzarea fotografiilor vor fi donate copiilor de la centrul de plasament Sf. Nicolae din București.

Curierii lui Carol Lewis

2010-12-21T00:02:00.001+02:00

Autorul uneia dintre cele mai populare cărți pentru copii Alice in Wonderland (1866), Lewis Caroll, a fost matematicianul Charles Lutwidge Dodgson, care a scris și câteva cărți cu probleme și enigme originale. Iată una: ”Doi curieri pleacă din A și din B, unul în întâmpinarea celuilalt, cu viteze constante dar diferite între ele. După întâlnire, pentru a ajunge la punctul terminus, unuia i-au mai trebuit 16 ore, celuilalt 9 ore. Cât timp a trebuit fiercăruia până la întâlnirea lor?”

Vama sub lumini de Oscar. Reloaded. Vernisaj

2010-12-06T17:51:00.003+02:00

11 decembrie. ora 17. La Copac. Pitar Moș. Nr. 23. București.

Nicolae. Moș Nicolae.

2010-12-05T23:42:00.000+02:00

Nu i-aş fi scris, dar circumstanţele şi ora târzie la care sunt obligată să studiez la anatomie, mă ispiteau să pun capul uşor pe Netter (atlasul de anatomie=biblia studenților în anul 1), să închid ochii şi… Cu nasul turtit de pagina cărții, îmi amintesc că mâine ar trebui să poposească Moş Nicolae în ghetele mele. Ce i-aş cere oare? Să îmi dea mai multă dragoste pentru carte, să-mi aducă un telefon în care să îmi încapă toate detaliile proiectelor la care lucrez, să mă învețe să am răbdare? Om de lut, melodiile Alexandrinei Hristov se aud șoptit, iar versurile sale îmi completează spaţiul liber cu adevărata dorinţă: Om de lut cu ochii de cobalt/ În apele lor adânci mă scald.
Oare muzica pe care o ascult știe întotdeauna de ce am nevoie cu adevărat?
Eu îmi voi pregăti ghetele, le va găsi pe pervazul ap. 29, etajul 4.

Globuri cu suflet

2010-12-02T12:16:00.000+02:00

Globuri cu suflet. e acțiune pusă la cale de Lavinia Biberi și cei din online-ul ieșean. Și eu o susțin cu bucurie și vă invit să vă alăturați acestei întâmplări alese.

Donații pot fi făcute în contul:

Contul in euro este: RO57 INGB 0000 9999 0186 9269 – cont deschis de Grajdeanu Iuliana Cosmina (Ambasadoare “Globuri cu Suflet”, editia a II-a.)

Contul in LEI: RO48 BRDE 240SV 4684 3212 400 : BIBERI Oana- Lavinia (initiatoare “Globuri su Suflet”) Ne auzim si la telefon: 0744.700.712
Nu uitati sa specificati ca donati in campania de sensibilizare “Globuri cu suflet”.

Detalii găsiți aici: http://laviniabiberi.com/2010/11/globuri-cu-suflet-editia-a-ii-a/#

:-)

2010-11-22T19:24:00.001+02:00

Viaţa e un drum lung cu multe indicatoare. Aşa că, atunci când goneşti prin ea, nu-ţi complica mintea. Eliberează-te de ură, înşelătorii şi gelozie. Nu-ţi îngropa gândurile, transpune-ţi viziunea în realitate. Trezeşte-te şi trăieşte! (Bob Marley)

2010-11-19T22:52:00.008+02:00

Se îndreaptă spre gară. Nu se mai gândește la nimic altceva decât la faptul că trebuie să ajungă. Acest tren nu trebuie să îl piardă. Fixa încremenită acele ceasului, iar în momentele acelea, deşi era forfotă, ea mai auzea doar bătăile inimii ei. Casiera se mişca încet, mult prea încet. Aleargă spre ultimul vagon al trenului. Urcă din mers. Îşi verifică actele, cum face întotdeauna după ce se urcă în tren. Începe să râdă. Oare de ce i-ar fi trebuit două bilete când ea călătoreşte singură de atâţia ani?! Se gândeşte la el, la ce a născut în ea, la liniştea pe care i-a adus-o. Ea care tace des. El care a intrat în viaţa ei cu atâta seninătate şi îi zâmbeşte tulburător. Își dorea să nu mai pună nici o opreliște. Să admită cu toată puterea anilor tineri, că îl dorește. Zâmbi, privindu-l...- Eu nu am experienţă, îi şopteşte ea roşind până-n vârful urechilor. - Şi care e problema, te învăţ eu! răspunde el zâmbind senin.

E una cu pământul, nu ştie de unde să se culeagă şi ce să aleagă. Gândul ei nu se putea întâlni cu... Ar plânge. Nu e timpul acum. Poate altădată.
''El e prietenul tău?" " Nu ştiu." El nu-i propune, ea nu întreabă.

Domnişoară! – Coborâţi aici? – Nu, domnule, acesta nu-i sfârşitul.

A fost doar un vis. Cine ştie din ce sunt făcute visele?

Pff: "But I will wear my heart upon my sleeve / For daws to peck at: I am not what I am." (Othello, Act 1, Scene 1)
billy shakespeare

Paul Collier - The Man Who Chose To Smile

Asculta mai multe audio diverse

KENYA

2010-11-18T01:54:00.003+02:00

Pe 20 noiembrie, la ora 18:00, Maitresse Maison din Cluj Napoca va găzdui vernisajul expoziţiei "KtLoM".

Kenya - migrează la Iași

2010-11-11T23:32:00.004+02:00

13 noiembrie. Muzeul Unirii Iași. Vernisajul se va întâmpla la ora 18:00

Kenya

2010-11-03T13:33:00.001+02:00

Mergem?

București - 5 noiembrie ora 19:30 - Hobby Cafe

Iași - 13 noiembrie ora 18:00 - Muzeul Unirii Iași

Cluj - 20 noiembrie ora 18:00 - Maitresse Maison

Noiembrie

2010-11-01T22:44:00.002+02:00

No drugs. Povești. Luni de fiere. Foto Video de noiembrie. Prezentare. Ofertă. Anatomie. Biofizică. Socioligie. Biochimie. Psihologie. Franceză. 5 noiembrie. Gând. Ploaia care va veni. 13 noiembrie. Gramatică. Bibliotecă. Site. Comunicat. Întâlnire. Ciocolată de casă. Raport. 20 noiembrie.

Cei al căror loc nu era lângă mine au plecat. Iar eu sunt toată numai un zâmbet.

Călătorie în infern

2010-10-29T17:25:00.001+03:00

Mi-am amintit cuvintele pe care părintele mi le-a spus cu câteva săptămâni în urmă: ”Soarta omului este determinată de hazard sau de soarta scrisă în stele. Noi putem decide dacă mergem înainte sau ne opunem fluxului. Mie, cei care merg împotriva curentului mi-au fost întotdeauna mai simpatici. Ei sunt cei care au descoperit medicamente care salvează viața oamenilor, ei au descoperit continente necunoscute. Cam așa ceva vei fi și tu când vei păși pe pământul coreean. Ai putea să te odihnești aici acasă, să-ți savurez liniștit succesul meritat, în schimb tu accepți să pleci în această călătorie extrem de dificilă. Ai toată admirația mea. Ești curajos!” Mă rog, se poate, eu aș numi această însușire mai degrabă nesăbuință, dar nesăbuit am fost de 12 ani încoace și nesăbuința mi-a adus faima la care am ajuns.

-Doamna Agnes, nu trebuie să aveți mustrări de conștiință, nu s-a întâmplat nimic grav. Probabil nu ați văzut încă niciodată un bolnav de lepră. Vă rog să rețineți că în general, în meseria noastră, ajungi un adevărat profesionist abia după ce umpli un întreg cimitir cu bolnavii tăi.

La 32 de ani, nu mai am de mult dorința de-a schimba lumea. Aș putea s-o spun și altfel, și anume că eu doresc deja ”să schimb lumea” prin copiii mei. Vreau să o fac mai bună, ăsta este sensul vieții mele, iar ca ziarist am șansa să fac asta doar în măsura în care prezint destine deosebite, pline de învățăminte, care ne pun pe gânduri. Este posibil să fiu un idealist încăpățânat, dar tot mai cred că viețile altor oameni pot fi un exemplu bun de urmat, în momentele în care trebuie să alegem decizii legat de propria noastră soartă. Desigur, în măsura în care avem posibilitatea să ne influențăm viața prin hotărârile pe care noi le luăm, și nu alții.

Tvrtko Vujity mi-a reamintit termenii unei mai vechi discuții extrem de... actuale și despre un idealist. O fi sunând patetic pentru unii, dar mai mereu pierdem din vedere ceea ce este cu adevărat important pentru noi.

Zâmbesc

2010-10-24T01:50:00.004+03:00

Mă gândeam, ștergând cărțile de praf, să îi propun să mă ocup de copii sâmbăta seara. Să bem lapte cu cacao, să citim povești, să îi învăț origami. Aventurile lui Habar N-am, Micul Prinț, Cartea cu jucării, Cele mai frumoase povești.

Amos, un copil autist. Ne-am jucat. Îi citesc câteva rânduri din Aventurile lui Tom Sawyer. Se uită atent. E receptiv. Reușesc să pătrund în lumea lui. Zâmbește. Se cheamă că am reușit să vorbesc cu el. E primul copil autist cu care am vorbit. Nepotul lui Tutankhamon, cum spune bunica lui.

Telefonul meu sună în continuare ca în Gara de Nord. Răspund. Ascult. Mă scuz că nu pot vorbi. Închid. Îl închid de tot. Mă gândesc. Mereu mai e ceva ce nu apuc să spun. Dacă nu mă grăbesc eu, se grăbește el. Dacă nu intru eu la cursuri, intră el în ședință. Dacă nu i se descarcă lui telefonul, mi se descarcă mie.

Mi-am început ziua cu un laborator de anatomie. Axis. Atlas. Humerus. Radius. Acum 7 ani, altă sală, alți profesori. Era frumos. Astăzi am luat-o de la capăt. Mi-e drag. Dimineața printre cadavre, după amiaza printre cărți și copii.

Nopțile mi le petrec citind, răspunzând la e-mail-uri, finalizând rapoarte. Din când în când mai vorbesc la telefon. Din ce în ce mai rar. Nu îmi plac oamenii care pleacă în mijlocul conversației fără să spună un cuvânt. Nu îmi plac cei care-mi scriu răstit.

Mă uit în ochii lui John. John este unul din acei copii. Îi văd fotografia în fiecare dimineață când ies din casă. Mă gândesc la ei. Vorbesc despre ei oricui vrea să mă asculte. Tu ai viață personală, mă întreabă. Am 40 de copii, nu mai am timp. Asta e viața mea. Și e personal!

Pe 22 ianuarie am primit un sms: ”ieși un min pe hol”. Ascultând povestea, după un timp, am înțeles că sunt în locul și în timpul fericit în care pot să aleg ce vreau să fiu, ce vreau să fac. Am pornit, atunci, într-o aventură emoționantă de care mă minunez în fiecare zi. Când realizează asta unii se căsătoresc, alții zboară pe Marte, timp în care noi ne-am revoltat, ne-am agitat. Am sperat. Am zâmbit. Am muncit.

Îmi pare rău, nu mai putem colabora. Nu zâmbești. Ai învățat repede. Știi să... știi să... știi să... Ai putea să renuți la facultate. La ce îți mai trebuie și medicina? Nici nu o mai aud. Mă gândesc că am refuzat să merg la Gala LDIR, am refuzat să merg la Brașov. Am amânat o întâlnire pentru ai mei copii. Mereu cu ochii pe ceas. Mereu cu gândul că mai e ceva ce nu am terminat de făcut, de scris, de răspuns. Ai ceva de spus? Nu, nu pot să spun nimic. Plec. Zâmbind. Mă gândesc la copii. Mă gândesc la Amos. Mă gândesc la ceea ce ar fi putut să fie. Am rămas cu proiectele și cursurile. Mie îmi place să tac, nu să zâmbesc.

fotografia de aici

Gelassenheit.

2010-10-04T00:43:00.003+03:00

Enes: tu faci ceva pentru copii?

Eu: da :-)

Enes: da ca aşa îmi place de tine.

”știi dacă putem să învățăm să nu așteptăm nimic înapoi, atunci când se întâmplă să vină totuși (și mereu va veni) e un super bonus”. Știu, am răspuns în gând.

LDIR

2010-09-24T00:26:00.001+03:00

De mult tare de mult dacă mi-ar fi spus cineva că voi dedica clipă după clipă unor proiecte ca voluntar i-aș fi râs în nas. Astăzi voluntariatul, cel puțin pentru mine, a devenit un mod de viață.
Let's do it, România! a fost pentru mine mai mult decât o campanie de ecologizare, mai mult decât coordonarea unei echipe. LDIR este o campanie de responsabilizare. După două săptămâni în care telefonul meu a sunat mai ceva ca în Gara de Nord și am primit câte 20 - 30 de e-mail-uri în jumătate de oră, mă apropii de ultima zi în cadrul proiectului. Știu că am dormit din ce în ce mai puțin în ultima vreme și aș fi lungit și lățit timpul să îmi ajungă pentru toate întâlnirile... Am reușit în două săptămâni să fac suficiente valuri cât să mă sune unul din viceprimari supărat foc că am reușit să îi tulbur liniștea. Au fost și zile în care am alergat singură. Știu că îmi va fi dor de toată efervescența asta.
Cred că ești cu adevărat voluntar atunci când te implici fără să ai pretenţii de transport, cazare şi mâncare...ci faci asta din banii proprii, în timpul tău liber. Altfel, eşti doar ipocrit.
Pe 25 septembrie e bine să coborâm de pe net, e și ăsta tot un soi de download, și să mergem să strângem peturile care cresc în nesimțire printre flori.

Let's do it!

Cântec de voie bună

2010-09-19T15:12:00.003+03:00

Let's do it!

2010-09-16T10:07:00.001+03:00

Tu ce faci pe 25 septembrie?

Pff

2010-09-09T00:42:00.004+03:00

Zilele sunt ca în fotografie. Reci.
În Iași mă simt ca în stațiune. E liniște.

Cuvinte nescrise

2010-09-02T01:42:00.006+03:00

E limpede acum că, dacă Ye Lianzi irosise toate ocaziile menite să-şi schimbe viaţa, e pentru că atunci, demult, se încăpăţânase să trăiască şi trebuia să plătească pentru asta.
Secolul XX a luat sfârşit, iar femeile şi-au schimbat neîncetat stilul de viaţă, din păcate fără să-şi schimbe cu adevărat firea. Aşa-zisele mode nu sunt decât simple reciclări, ca şi cum ai scormoni din când în când pe fundul cufărului de haine după lucruri pe care nu le-ai mai purtat de mult. Când comparăm femeia de la începutul secolului cu femeia contemporană, nu e tocmai adevărat că cea dintâi avea un orizont limitat, iar cea din urmă s-a mai deşteptat.
Dar, până la urmă, nu iese fum fără foc. Orice ar fi făcut, o femeie ca Wu Wei tot ar fi provocat un scandal. Un cuvânt mai îngăduitor ar fi "ironii". Pe cine altcineva decât pe ea să-l lovească bumerangul impecabilei logici populare "e aşa, pentru că aşa trebuia să fie"?Deşi avea doar şase ani, Xiuchun a înţeles în acel moment că suferinţa îţi aparţine numai ţie şi că ceilalţi nu te pot ajuta cu nimic. Şi tot atunci i-a încolţit în minte un gând nelămurit: când eşti la ananghie, nu te poţi bizui pe nimeni. Gândul acesta tulbure a devenit mai târziu, după ce trecuse deja prin multe alte încercări, învăţătura ei de căpătâi. (...) De ce?! Xiuchun nu ştia şi nici nu putea să întrebe. De la şase ani înţelesese că nu poate să se certe cu ceilalţi şi să le arate că are dreptate. Apoi, încet-încet, a renunţat să mai spună răspicat ceea ce are pe suflet.

Cuvinte nescrise, Zhang Jie

O carte complicată... Romanul lui Zhang Jie este o mărturie asupra comunismului chinez, asupra vieţilor distruse, pasiunilor şi iubirilor ce trăiesc şi mor în umbra revoluţiilor şi a campaniilor politice înfioratoare, asupra destinelor care se unesc sau se despart nu din opţiuni ideologice, ci din pură întâmplare.Viaţa femeii este pusă în această carte sub semnul întâmplării. Citind-o, în câteva rânduri, mi-am dorit să o pot scutura de umeri să se mişte sufletul în ea, să se trezească.

Câtă întâmplare poate cuprinde viaţa unui om?

Ştiu că nu pot controla vieţile şi gândurile celor din jur. Dar pot controla ceea ce gândesc, pot controla ceea ce este în mintea mea. Pot alege cu ce îmi hrănesc mintea şi sufletul, oamenii cu care mă înconjor, proiectele în care mă implic.
Cel mai frumos lucru în viaţa mea este acela că am avut puterea să aleg. Viaţa mea este suma alegerilor pe care le-am făcut/le voi face.

Până la urmă la o vedere superficială, noi suntem în secolul fericit, şi în locul fericit, în care putem avea tot ce vrem şi putem fi ce vrem; fără să acuzăm vreun destin, vreo soarta, vreo şansa. Şi totuşi alegerile pe care le fac unii dintre noi nu sunt prea încântătoare.

Celeritate

2010-09-01T00:15:00.007+03:00

De ieri, de când am citit versurile mă tot gândesc ce să spun. Obişnuită cu articolele lui scrise când tiranic şi necruţător, când de o luciditate care îţi sfâşie ceva în suflet, când de o stranie delicateţe, când cu ironie fină, ma impiedică să mai pot adăuga ceva. De câte ori pur şi simplu am amuţit...
Am tăcut, şi acum, când am citit versurile de mai jos. Dacă nu mi-ar fi spus cine le semnează nu aş fi bănuit niciodată că e cel care semnează şi articolele pe care le citesc şi uneori recitesc.

Celeritate

Îmi place cuvântul ăsta adormit prin tribunale
Îmi place maşina rapidă cu zale
Lanţul din aliaj cu miraje
Aburul stors, aruncat în viraje

îmi place că nu ştii ce vorbă urmează
ce pleacă în stânga, ce contează
şi în ce fel se potriveşte cuvântul
în felul acesta, dinăuntru

am pus la fiert acele de pe bord
în zeama drumului
am pus acum vorbele astea în loc de bornă
în care călătoria se va opri cu scrâşnet de furtună

îmi place cuvântul învelit în ziare
îmi place că e mort şi zâmbeşte şi are.

L. M.

Iaşi,mon amour

2010-08-30T12:55:00.005+03:00

Au trecut deja două săptămâni şi eu nu reuşesc să mă conving să scriu despre cum m-am întors în Iaşi. De fapt, nu prea îmi vin cuvintele. Sigur aş putea să povestesc despre cum am făcut 14 ore de la Bucureşti la Iaşi, cum am aşteptat 4 ore în gară la Bacău, cum a fost pe tren şi cât de obosită am fost dar nu despre asta mi s-a părut mie că a fost această călătorie.

Pentru mine, „plimbarea” asta spre Iaşi a fost mai degrabă un mix de sentimente. A fost timpul să scot din cutii şi din dulapurile în care s-a ascuns tot ce era mai frumos. Mi-am mai tăiat rădăcinile şi altădată, dar acum a fost dureros. Regret această despărţire doar pentru că am „pierdut” câţiva oameni dragi.

Pierdeam soarele cald al amiezii, în adierea rece a aerului condiţionat, prin biroul plin de sentimente contradictorii. Mă ascundeam în spatele monitorului şi vreau să cred că nu ştie nimeni ce făceam. Ceea ce am lăsat, în urma acestui divorţ urgent, este cu mult mai puţin decât ceea ce am câştigat deja.

Străzile aici se spală în fiecare dimineaţă înainte de 05:30, când de cele mai multe ori eu aştept să se răcorească ceaiul cu care-mi place să îmi încep ziua. Vecinii sunt tăcuţi, poate plecaţi în vacanţă sau pur şi simplu dorm.

M-am dezvăţat a-mi interzice mici răsfăţuri. O carte, o călătorie, un nou permis la bibliotecă. Cărţuiesc. Mă plimb. Ascult. Stau ascunsă în colţul meu. Sunt un om ciudat, nu-mi plac ceilalţi. Am fugit din Bucureşti, să nu le mai văd feţele descompuse. Azi încerc să-mi construiesc un loc cât mai confortabil, cumîmiaşternaşadorm, pentru căutarea unui nou loc de călătorie spre mine însămi sau spre alte zări.

Mă mulţumeşte însă gândul că noi, oamenii, suntem furtuni. Şi ca înaintea oricărei furtuni veritabile e foarte foarte linişte. Ca acum.

"CR" ajung și la Iași

2010-08-12T22:24:00.006+03:00

Când spunem A. ne gândim la o ţară care în ultimii 40 de ani a trecut prin mai multe regimuri dictatoriale. A. a cunoscut toate regimurile posibile: monarhia constituţională, monarhia absolutistă, comunismul naţionalist, comunismul internaţionalist, mujahedinii - islamismul pe model iranian, islamismul talibanilor... Dar acum, când spunem Afghanistan ne putem gândi şi la expoziţia fotografului FG, "CR" - A.

Portretele realizate de FG sunt mărturii actuale din viaţa cotidiană a copiilor A.

Vernisajul expoziţiei are loc la ora 19:00, 24 august 2010, la Muzeul Unirii, Iaşi.
"CR" pot fi vizitaţi până pe 5 septembrie 2010.

Asculta mai multe audio Muzica

Mergem?

buy me with a coffee

2010-08-05T14:09:00.002+03:00

or a tea

Walk

2010-07-30T15:12:00.009+03:00

Atunci, pe când admiram priveliştea aceea, am început pentru prima dată să adopt o stare de spirit adecvată călătoriei pe care o aveam de făcut. Fiindcă acela a fost momentul când am simţit întâia emoţie adevărată a presimţirii numeroaselor experienţe interesante pe care am ştiut că mi le rezervă zilele ce urmează...

Ramaşiţele zilei - Kazuro Ishiguro

Am zâmbit, citind rândurile de mai sus, cu gândul la drumul pe care urmează să îl parcurg. Nu ştiu încă ce îmi rezervă călătoria care stă să înceapă, dar simt că va fi frumos. Asta nu înseamnă că va fi şi uşor. Un om drag mi-a scris zilele astea: "trăieşte, bucură-te de orice şi de oricine". Promit să încerc.

?!

2010-07-22T10:55:00.004+03:00

"Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă"

Fericirea e aici. Unde e aici?

Tea for two

2010-07-18T20:24:00.016+03:00

Duminica asta a fost a mea. Am împărţit-o cu soarele, cu viaţa şi nu am putut decât să zâmbesc.
În faţa unor astfel de zile nu pot să spun nimic. Doar zâmbesc.

***

Copilăria are cei mai frumoşi ochi din lume. De ce aflaţi aici.

***

eşti o floare de cactus care reuşeşte să se deschidă foarte rar

şi încă ceva

Să încep prin a învăţa să nu-mi mai numesc durerile sufleteşti. N-am dreptul. Sunt o femeie fericită. Acum când ştiu că fericirea e însăşi viaţa. Aceea care pluteşte greu în noi. Ca o pulbere gata să explodeze. Să ne împrăştie. Şi noi încercând mereu să ne recompunem.

Maia de Rodica Braga

***
Oare de câte ceaiuri ai nevoie să cunoști un om?

***
Duminica a început cu Andre Rieu şi se încheie cu Kenny G. O dumincă în care am citit ca în vremurile bune.

Moi

2010-07-08T17:14:00.002+03:00

Ne sois pas triste. Moi, j'en ai besoin aussi, mais il y a des solutions... peut-être...

Via E-mail

2010-07-06T16:54:00.004+03:00

Un om care se simţea veşnic împovărat de greutăţile vieţii i se plânse unui maestru spiritual vestit.
"Nu mai pot! Viaţa mi-e un chin!"
Maestrul luă o mâna de cenuşă şi o lasă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
"Acestea sunt suferinţele tale."
Toată apa se tulbură şi se murdări.
Maestrul aruncă apa, luă o altă mâna de cenuşă la fel cu cea dinainte, i-o arată omului nostru, se apropie apoi de fereastră şi o aruncă în mare.
Cenuşa se împrăştie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.
"Vezi?", îl lamuri înţeleptul. "În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea."

Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete şovăitore, prea multe minţi nepricepute şi braţe închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconştientă, ci adevăratul curaj, care în faţa fiecărei probleme spune liniştit:"Există cu siguranţă o soluţie pe undeva, iar eu o voi găsi ."

(Bruno Ferrero)

C'est triste.

2010-06-13T13:56:00.009+03:00

***
Jumătățile de adevăr sunt parșive fiindcă sunt surori cu minciuna. Sau pentru că-l lasă pe destinatarul lor să jongleze cu mai multe variante posibile ale... simpaticului adevăr.

***
Mărturisesc că rar mă las dărâmată de mărunțișuri. Nu m-am transformat într-un om nefericit, ci doar într-unul extrem de selectiv. Să-mi cer scuze? Nici nu mă străduiesc să fiu altfel, nu văd nici un câștig din asta.

***
E timpul pentru adunări cu rezultate păguboase pe care le fac discret în colțul meu, în liniște. Pentru mine, zilele astea, se construiește Roma și cade Constantinopolul.

"CR" ancorează la Constanța

2010-06-10T00:05:00.010+03:00

CR. Stop. A. Stop. FG. Stop. Expoziție. Stop. Cărturești. Stop. Constanța. Stop. 12 - 30 Iunie 2010. Stop.

PS: Vernisajul are loc pe 12 iunie, ora 19:00, la Cărtureşti, City Mall Constanţa.

Nothing compares

2010-06-01T09:46:00.005+03:00

Nu toţi oamenii sunt oameni. Şi atunci când întâlneşti oameni, eşti uimit.

Prin ploaie, dezamăgiri si revolte

2010-05-16T20:31:00.010+03:00

Era noapte și ploua demențial. Iubesc ploaia. Gândesc mai limpede când plouă. Dar sunt un trișor... de câțiva ani o iubesc doar de sub umbrelă.

Mi-au amorțit și gândurile de la atât frig. Îmi îmbrac gândurile în eșarfa neagră... Am plâns, nu pentru că am rămas profund marcată de povești de dragoste din filme despre neputință și speranță, ci pentru că empatizez cu...

Lânga patul meu se odihnește doar o singură carte mai groasă care se dorește citită.

Nu știu dacă să cred sau nu în coincidențe. Dar cred că fiecare om are un moment în viață care e cu adevărat excepțional, care i se potrivește manierei de a se proiecta în lume, manierei de a gândi, de a iubi, de a visa. Vreau să cred că tot ce faci e ca să ajungi la acel moment...

"CR" ajung și la Suceava

2010-05-12T00:05:00.009+03:00

Povestea e simplă şi nu începe cu "A fost odată ca niciodată", ci direct cu un el, cu FG, mergând de această dată la Suceava cu portretele copiilor din A.

O expoziţie ce miroase a visuri de copii, a suflete inocente, a palme aspre prea devreme, a tălpi umblate, a praf rece, a speranţă...

14 - 24 Mai, Iulius Mall, Calea Unirii, Nr. 22 Suceava

"Unde sunt oamenii?, vorbi în cele din urmă micul prinţ. Te simţi cam singur în pustiu... Singur te simţi şi printre oameni, zise şarpele."

Antoine de Saint - Exupery, Micul Prinţ

2010-05-11T21:56:00.005+03:00

"Ce-i ieșea din gură era exact și inexact în același timp. Dar oare nu asta înseamnă capacitatea de a crea? Dacă așa era, atunci omul acesta era posesorul unui talent neobișnuit, care, deocamdată, nu se știe de ce, nu finaliza, nu dădea roade. Lângă el, Olga încerca trei stări: întâi uimirea, uite la ce-l duce capul, iată ce bibliotecă ambulantă. Apoi un sentiment de îndoială: toate aceste cunoștințe în zigzag nu sunt oare simpotomul unei superficialități, născute din dorința de lățire, de acumulare, fără ca insul să aibă timp să aprofundeze? Totul s-ar putea să fie fără prestidigitație, nimic serios, nimic solid. Și a treia stare era că totuși are în față un exemplar rar, cu o minte limpede și ascuțită, o mașinărie mai mult decât perfectă. Da, da, totul e perfect, dar sunt câteva rotițe în plus. În aceste plusuri consta, de fapt, farmecul personalității lui proteice! Nu știai de unde va apuca realitatea, cum o va mușca, ce va înghiți și ce va arunca din ea. De aici și umorul său atât de spontan și cuceritor... Teoria lui era că viața trebuie trasă în piept - se exprima vulgar -, dar ideea i-o formulase și cu alte cuvinte: trebuie să te amesteci, să trăiești cu intensitate, să nu fii spectatorul cu bilet de favoare al vieții, ci eroul - sau măcar actorul ei, cel care își improvizează singur replicile. Un actor tip Shakespeare, cu alte cuvinte, să nu fii contemplativ, unul care își cere scuze că trăiește, ci un om dinamic."

Trei dinți din față - Marin Sorescu

The Dining Rooms - Tunnel

2010-05-11T17:16:00.003+03:00

"CR" pleacă la Cluj Napoca

2010-05-05T16:26:00.015+03:00

Singurul lucru pe care-l mai poţi spune în faţa portretelor expuse este că te doare fiecare zâmbet.

Nu vreau să scriu mai mult ca să nu voalez farmecul acţiunii. Vreau doar să recomand această expoziţie splendidă.

7 - 19 Mai, Iulius Mall, Str. Alex Vaida Voievod, Nr. 53-55, Cluj Napoca

La vie

2010-04-29T17:27:00.009+03:00

Mă plimb pe un bulevard. Între două gânduri ce se lovesc violente şi două telefoane se strecoară la mine frânturi dintr-o conversaţie. "Viaţa asta e o loterie. Trebuie să ştii să o aplici." Trag cu coada ochiului - doamna muştruluieşte uşor încruntată o tânără care se uita pierdută în zare. Îmi repet în gând - viaţa este o loterie - şi cum să joc, doamnă, mă interesează şi pe mine. Acum îmi este clar că nu căutam la ora aceea cărţile după care ieşisem din casă ci ceea ce pare că ştie femeia asta. Dacă aş fi crescut sub dictonul ăsta, poate astăzi, aş fi fost chiar amuzată de faptul că nu reuşesc să joc de atâţia ani un bilet câştigător. Dar nici cei pe care i-am întâlnit în drumul meu nu stăteau prea bine la acest capitol.
Am crescut ştiind că dacă voi învăţa şi voi da cărţii cât mai mult timp, cât mai multă dragoste, voi reuşi. Şi uite cum astăzi am aflat că de fapt viaţa e o loterie. Eu care cred că e multă muncă împletită cu dragoste, cu bucurie, cu dăruire, cu atâtea şi atâtea clipe minunate pe care le trăim, pe care le construim cu migală... pe care eu nu am simţit vreodată că le joc la loto. Eu care cred că prieteniile se trăiesc în sfera marilor principii, acolo unde pasiunile, orgoliile şi egocentrismele se sting prin onestitate şi adevăr.
Nu mă pot opri din alergătură. Împart meschin orele de după program în jumătăţi şi sferturi de oră în care trebuie să duc la bun sfârşit dorinţe ale mele sau ale altora şi mai mereu mi-aş dori să pot inventa ziua de 36 de ore să le pot rândui pe toate temeinic. Mi-am păstrat o bună parte din inocenţa şi naivitatea adolescenţei, o bună parte din credinţa în bine. Roşesc şi acum dacă spune cineva în preajma mea ceva care mă tulbură. Şi mi se întâmplă adesea să simt cum mi se umplu ochii de lacrimi în situaţii peste care alţii trec cu un zâmbet. Ori ceea ce cred eu şi loteria nu au nimic în comun.
Să te gândeşti, ascultă la mine, să ştii când să o aplici. Cum a putut înţelege şi simplifica resorturile complicate ale vieţii, oare m-ar învăţa şi pe mine când să o aplic şi mai ales unde?!

Loc de stat

2010-04-26T11:08:00.005+03:00

"Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării... Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului."

Marin Sorescu - Iona

Damien Rice - Cold Water

Cu gândul la mare

2010-04-23T14:14:00.007+03:00

"Deasupra mea se auzi o voce:
- Copil iubit,
tu ai mâini pătrate,
nemurdărite de sânge!"

Nichita Stănescu

Am nevoie de linişte. De un umăr. De o plimbare pe străzi neştiute. De o îmbrăţişare. De un ceai.

De o mare. De un val ce se izbeşte leneş pe gleznă.

De două zile de toamnă.

2009 anul în care am câştigat mult. În care mi-am regăsit puterea de a zâmbi.

Eu tac mult. Cât de des se poate. Mă ascund. Şi totuşi viaţa are o pasiune a ei care regenerează uneori şi ţesuturile care nasc în sinergia lor zâmbete.

Working on a Dream

2010-04-04T20:32:00.002+03:00